11 Beneficii Neașteptate Ale Merelor

Andrei Marius // ianuarie 30 // 0 Comments

Americanii au o vorbă: ”An apple a day keeps the doctor away” .La noi s-ar traduce cam așa: „Un măr pe zi ține doctorul la distanță”.

La prima vedere, ai putea spune că este vorba de o „conspirație” a părinților pentru a-și determina copii să lase dulciurile de-o parte și să mai mănânce un fruct.

Întrebarea care se ridică este: „Poate un măr pe zi să mă scape de o vizită la doctor?” Iar răspunsul îl vei afla singur descoperind următoarele Beneficii Neașteptate Ale Merelor: 

1. Merele sunt bogate în nutrienți

beneficii mere
beneficii mere

Merele vin în diferite forme, mărimi și culori, de asemenea ele pot fi preparate în la fel de multe moduri, depinzând de gusturile fiecăruia.Merele conțin o clasă de compuși numită fitochimicale, care sunt principalul motiv din spatele calităților protective ale fructelor și legumelor. Fitochimicalele sunt compuși din plante care ajută la protejarea organismului împotriva bolilor cronice prin inhibarea proliferării celulelor și regularea sistemului imunitar și inflamator.

Fitochimicalele cele mai frecvente găsite în fructe și legume sunt flavonoidele.

Un studiu efectuat în 2004 de către cercetătorii de la USDA a investigat peste 100 de produse alimentare pentru a măsura concentrația de antioxidanți pentru fiecare porție.Soiurile de mere Red Delicious și Granny Smith au fost plasate pe numărul 12, respectiv 13 pe lista globală.

Antioxidanții sunt extrem de importanți pentru organism în lupta împotriva radicalilor liberi, care sunt legați de numeroase tipuri de cancer și boli cronice.

Merele sunt de asemenea o sursă foarte bună de fibre solubile. Un măr de mărime medie conține undeva pe la 4 g de fibre solubile, adică 17% din doza zilnică recomandată.

Dacă e să luăm în calcul cele enumerate mai sus, putem spune fără nici un dubiu că merele sunt asociate cu scăderea riscului apariției bolilor cronice, dar încă nu am terminat.

2. Merele sunt bune pentru inima ta

beneficii mere
beneficii mere


Dacă mănânci un măr pe zi (mai bine zis două), un studiu din 2011 arătă că poți reduce riscul apariției bolilor de inimă.

De ce? Consumul zilnic de mere scade evident nivelul colesterolului rău, precum și cel al încă doi factori responsabili de inflamațiile de pe pereții arterelor.

Un studiu publicat în 2012 în Journal of Functional Foods  de la Universitatea de Stat Ohio a împărțit 51 de participanți în 3 grupuri: cei din primul grup au mâncat un măr pe zi, timp de 4 săptămâni, al doilea a luat zilnic suplimente cu antioxidanți, iar al treilea a luat pastile placebo.

Ei au descoperit că primul grup, cel care consuma mere, a avut, de departe, cel mai scăzut nivel de colesterol rău (LDL), el scăzând cu până la 40% în medie. Când ai prea mult colesterol LDL poți ajunge să suferi de ateroscleroză- rigidizarea arterelor care poate duce la infarct miocardic sau la un accident vascular cerebral.

Deci dacă ți la inima ta și vrei să o păstrezi puternică, mănâncă două mere pe zi.

3. Merele micșorează riscul apariției diabetului zaharat

beneficii mere la ce ajuta merele
beneficii mere


Persoanele ce suferă de diabet zaharat au mereu un timp greu când vine vorba de alegerea alimentelor bune pentru ei. Din cauza zaharurilor găsite în ele, diabeticii sunt îngrijorați să nu consume prea multe fructe.În timp ce merele nu sunt cele mai potrivite pentru persoanele cu diabet, ele s-au dovedit a ajuta la prevenirea apariției diabetului zaharat.

Potrivit cu Harvard Gazette , merele împreună cu alte fructe ce au o concentrație mare de antioxidanți, cum ar fi strugurii și fructele de pădure, sunt benefice pentru reducerea riscului apariției diabetului de tip 2.

4. Merele sunt foarte bune pentru dinții tăi

beneficii mere
beneficii mere


În timp ce merele nu pot lua locul periuței tale de dinți, ele pot avea un efect destul de bun asupra zâmbetului tău.Deoarece merele sunt ușor acide, acestea acționează ca un astringent pentru dinții tăi. efectul astringent ajută la curățarea dinților și întărirea gingiilor, le detoxifică și elimină placa dentară bacteriană.

Dacă mănânci un măr între mese, nu numai că va ajuta la curățarea dinților, dar te vei simți și mai puțin înfometat la următoarea masă datorită fibrelor, astfel vei consuma mai puține calorii. 😉

5. Merele reduc riscul de cancer

beneficii mere
beneficii mere


Datorită conținutului ridicat de nutrienți, merele au devenit din ce în ce mai mult asociate cu scăderea riscului apariției diferitelor tipuri de cancer.Studiile făcute pentru prevenirea cancerului, au ajuns la concluzia că merele pot preveni cancerul de colon, și pot reduce cu până la 40% riscul apariției Limfomului non-Hodgkin (LNH). Acest fapt este atribuit în mare parte antioxidanților numiți procyanidins găsiți în mere.

Un studiu intitulat Does an apple a day keep the oncologist away?” , a constatat că persoanele care au consumat unul sau mai multe mere pe zi aveau un risc mai scăzut de a face cancer, inclusiv un risc cu 20% mai mic de cancer colorectal ( cancer de colon și cancer rectal) și cu 18% mai mic de cancer mamar.

Datorită flavonoidelor,  American Association for Cancer Research a concluzionat că merele consumate zilnic reduc riscul de cancer pancreatic cu până la 23%.

6. Merele ajută la prevenirea problemelor de vedere

beneficii mere
beneficii mere


Pentru că merele conțin o cantitate considerabilă atât de vitamina A cât și de vitamina C, ele pot stimula sistemul imunitar, și chiar pot întării ochii pe timp de noapte.Vitamina A îți întărește corneea, reducând riscul degenerării maculare.Ea este folosită chiar și în medicamente, cum ar fi picăturile care ajută la lubrifierea ochilor uscați.

Vitamina C este un antioxidant găsit în fructe și legume, a fost demonstrat științific că aceasta scade riscul dezvoltării cataractei, încetinește degenerare maculară și previne pierderea acuității vizuale.

Din cauza efectelor benefice ale acestor vitamine asupra vaselor de sânge oculare, consumul merelor poate fi o modalitate foarte bună de a-ți menține vederea ageră.

7. Merele te protejează împotriva sindromului metabolic

beneficii mere
beneficii mere


Sindromul metabolic este de fapt un nume dat unui grup de factori de risc ce cresc șansele apariției bolilor de inimă, accidentelor vasculare și chiar a diabetului zaharat.Acești factori includ:
O talie mare;
– Un nivel ridicat de trigliceride;
– Un nivel scăzut de colesterol bun HDL; 
– Hipertensiune arterială;
– Un nivel ridicat de zahăr în sânge.

Din fericire merele pot fi o armă puternică împotriva sindromului metabolic.

Dr. Victor Fulgoni a prezentat rezultatele la întrunirea Experimental Biology 2008 care arată că adulții care consumă mere au cu 27%  mai puține șanse să fie diagnosticați cu sindromul metabolic.„Am constatat că adulții care consumă mere și produse ce conțin mere au creșteri mai mici în greutate, incluzând nivelul scăzut de grăsime abdominală, scăderea tensiunii arteriale și un risc scăzut de a dezvolta ceea ce este cunoscut sub numele de sindrom metabolic,” spune Fulgoni.

Deci dacă nu le ai deja pe lista ta de gustări, eu ți-aș recomanda să le introduci chiar acum, asta dacă vrei să ai o sănătate de fier și să stai departe de sindromul metabolic.

8. Merele îți cresc imunitatea

beneficii mere shake mere
beneficii mere


Descopeririele publicate în Brain, Behavior and Immunity arată că din cauza fibrelor solubile aflate în mere, cum ar fi pectina, inflamațiile asociate cu boli pot fi reduse prin întărirea sistemului imunitar.Experimentul a plasat șoareci de laborator pe diete alcătuite din fibre solubile și fibre insolubile, după care le-au injectat organismul cu o substanță care imita o infecție bacteriană.Șoarecii care au consumat fibre solubile erau doar pe jumătate bolnavi în comparație cu cei care au consumat fibre insolubile, în plus ei s-au recuperat aproape de două ori mai rapid.
Gregory Freund de la University of Illinois’ College of Medicine a spus:

„Fibrele solubile schimbă personalitatea celulelor imunitare -ele merg de la a fi celule supărate pro-inflamatorii , la celule de vindecare anti-inflamatorii care ne ajută să ne recuperăm mai rapid în cazul unei infecții.”

Nu toate fibrele au fost create egale, însă fibrele solubile aflate în mere te pot ajuta când vine vorba de sistemul tău imunitar.

10. Merele te protejează de bolile neurologice 

beneficii mere
beneficii mere


Cercetătorii au descoperit că antioxidanții din mere, împreună cu cei din portocale și banane reduc daunele celulelor nervoase din creier și din coloană cauzate de boli.

Ghici ce fruct a avut cel mai ridicat nivel de antioxidanți de acest tip.Ai ghicit: merele. În special dacă ele au coaja intactă.

Creierul pacienților care suferă de Alzheimer arată că acesta a fost supus unui stres ridicat în timp.Aceasta este ceea ce se crede a fi cauza parțial responsabilă de apariția degenerării lor nervoase, ca parte a bolii Alzheimer.

Unele studii au arătat faptul că bărbații care consumă antioxidanți, cum ar fi flavonoidele  găsite în mere, pot reduce riscul apariției bolii Parkinson.

11. Merele pot ține kilogramele în plus la distanță

beneficii mere cura cu mere
beneficii mere


Deoarece merele sunt bogate în fibre și scăzute în calorii sunt un aliment excelent când vine vorba de slăbit, ajutându-te să ții kilogramele în plus la distanță.

Un studiu a arătat că femeile care au consumat în medie un măr jumătate pe zi, au reușit să piardă 1.3 kg de grăsime pe parcursul a 12 săptămâni.
Pentru că merele sunt o sursă atât de bogată de fibre pectin, când mănânci mere stomacul tău se golește mai încet, de la  aproximativ 1 oră până la 2 ore.Cu alte cuvinte te vei simți plin pentru o perioadă mai lungă de timp, iar corpul tău va fi capabil să absoarbă mai mulți nutrienți din alimentele consumate.

12. Merele luptă împotriva problemelor respiratorii 

beneficii mere mere sarcina
beneficii mere


În 2007 a fost efectuat un studiu care a arătat că, copii femeilor care în timpul sarcinii au consumat regulat mere au fost mult mai puțin susceptibili de a suferi de astm sau de respirație șuierătoare la vârsta de 5 ani față de cei a căror mame nu au consumat mere.

Rezultatele studiului a fost acela că merele erau singurul aliment asociat cu un risc redus de astm la copii.Mamele care au mâncat cele mai multe mere (patru sau mai multe pe săptămână) au văzut o reducere de 27% a riscului respirației șuierătoare și aproape jumătate din riscul apariției astmului la copii ai căror mame au consumat mai puțin de un măr pe săptămână.

O mare parte din aceasta este datorată antioxidanților puternici aflați în coaja merelor.Acești antioxidanți oferă un antihistaminic natural și un efect anti-inflamator, care luptă împotriva apariției astmului.

Concluzia


Un măr sau mai multe mere pe zi vor ține nu numai doctorul la distanță, dar și alte lucruri neplăcute, de la kilogramele în plus la boli precum Alzheimer sau Parkinson.

Deci începe să introduci un măr în alimentația ta zilnică.Chiar dacă este foarte ușor de făcut, multă lume ignoră acest lucru.De ce?

Jim Rohn explică acest lucru foarte bine în următoarele cuvinte:

„Lucrurile care sunt ușor de făcut sunt, de asemenea, ușor de ignorat. Asta face diferența dintre succes și eșec”.

Deci data viitoare când te uiți la un film, sau când îți este poftă de ceva, apucă un măr și nu ignora lucrul ușor de făcut. 🙂

Baftă, și nu uita: Stai în Formă! 

About the Author Andrei Marius

Mă numesc Andrei Marius și pasiunea mea este fitnessul. Am creat blogul Stai în Formă cu un singur scop: să ajut tinerii să crească în masă musculară și să slăbească pentru a arăta mai bine.

De mic m-am antrenat și am urmărit legende precum Arnold Schwarzenegger și Sylvester Stallone. Însă oricât aș fi căutat informații pe net despre fitness și culturism, nu găseam nimic de calitate. Mereu erau articole prea simple, greu de citit și fără poze descriptive. Așa că am decis să creez un loc în care poți găsi toate informațiile de care ai nevoie pentru a obține un fizic de atlet.

Mi-am combinat propria experiență cu informațiile obținute de la cele mai bune persoane din lumea fitness-ului și studiile recente pentru a crea pagina Stai în Formă! :)

Te-a ajutat acest articol?

Aruncă un ochi și aici:

>